Felicia Filip: Mirela Zafiri a fost o artistă de o mare valoare, mereu preocupată de cariera ei

Felicia Filip: Mirela Zafiri a fost o artistă de o mare valoare, mereu preocupată de cariera ei
Publicat: 27/08/2012, 14:07
Actualizat: 28/09/2018, 00:09

Soprana Felicia Filip a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că moartea Mirelei Zafiri, pe care a numit-o o artistă de o mare valoare, mereu preocupată de cariera ei, este o mare pierdere, atât pentru muzică, cât și pentru familia acesteia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„A fost o artistă de o mare valoare, mereu preocupată de cariera ei. Era o persoană frumoasă. Am cunoscut-o bine, de mai mulți ani, atât la Opera din Constanța, cât și la Opera din Brașov, pentru că am participat la toate evenimentele culturale unde soțul meu (Cristian Mihăilescu, n.r.) a fost director. E o pierdere pentru lumea artistică. Astăzi dimineață am aflat vestea. Nu am putut să cred. Își trăia viața normal și nu a dorit să se știe că ar suferi de ceva. Bine, noi de multe ori nu înțelegem ce face Dumnezeu cu noi și ni se pare o mare nedreptate. Era nevoie de ea și în muzică, dar și în familia ei”, a spus soprana Felicia Filip pentru corespondentul MEDIAFAX.

Atât Felicia Filip, cât și Mirela Zafiri au fost elevele profesoarei Georgeta Stoleriu, ele având o relație specială cu aceasta, a mai spus Filip.

Mirela Zafiri a murit din cauze medicale, însă familia sopranei vrea să păstreze discreția privind boala de care suferea aceasta, potrivit sursei citate.

Soprana Mirela Zafiri, de la Opera din Brașov, a murit luni, la vârsta de 41 de ani, după o lungă suferință.

Secretarul muzical al Operei din Brașov, Ovidiu Mezei, a declarat pentru MEDIAFAX că Zafiri, care era angajată în instituție din 2001, dar locuia la București, a început să aibă probleme de sănătate de la sfârșitul anului trecut, iar ultimul spectacol pe scena teatrului liric brașovean l-a susținut pe 31 martie anul acesta, în rolul titular din „Lucia di Lammermoor”.

„Vocal, era superbă” în continuare, deși starea ei fizică nu era deloc bună, a mai spus Ovidiu Mezei.

Mirela Zafiri va fi înmormântată la Lugoj, orașul ei natal, spre care convoiul funerar a plecat luni dimineață, din București, unde locuia artista cu soțul său, Iorgos Zafiri, un om de afaceri de origine greacă, și cu fiica ei. Ziua înmormântării nu a fost stabilită deocamdată, a precizat Mezei.

Mirela Zafiri a studiat pianul, viola și chitara încă din primii ani de școală. A fost licențiată a Universității de Muzică București, clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu (1997), și absolventă a Masterului Universității de Muzică București, specializarea Artă vocală, la aceeași clasă (1999). A mai participat la masterclass-uri cu Georgeta Stoleriu – Izvorul Mureșului (1994), Piatra Neamț (1996), Arta Florescu – București (1997), Mariana Nicolesco – Brăila (1998), Toma Popescu – Viena (1999) – și Ionel Pantea – Budapesta (2000). În 2001, și-a luat doctoratul în științe muzicale la Universitatea de Muzică București, sub îndrumarea prof. univ. dr. Grigore Constantinescu. A realizat peste 230 de minute de înregistrări radio, două CD-uri, peste 45 de recitaluri de lied, turnee în Italia, Franța, Germania, Elveția, Spania, Austria. A fost laureată a festivalurilor „Mihail Jora” 1998 și „Ionel Perlea” 1999. Pentru notabilele interpretări ale lied-ului românesc i-a fost decernat premiul Actualității Muzicale pe anul 2000. Totodată, a primit premiul I la Concursul European de Muzică „Euterpe” secțiunea canto, Taranto (Lama) Italia, decembrie 2002, Concursul Citta’ di Castelfidardo, Castelfidardo, Ancona, februarie 2003, Festivalul Artelor din Pyongyang, Coreea, aprilie 2003, Crizantema de Aur, Târgoviște 2004, precum și premiul de excelență pentru promovarea lied-ului românesc, Brașov, mai 2003.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?